Pentru că nu mai făcusem de ceva timp.
Pentru că ne place.
Pentru că se face ușor.
Și pentru că altfel nu mâncăm ficatul.
E uimitor cât de bun devine gătit înăbușit la foc mediu în unt, cu ceapă, usturoi și prosecco rose. Da, da, e genial.
Hai să fiu mai explicită.
Așa am făcut : am luat 2 casolete de ficat de pui, l-am curățat de pielițe și l-am lăsat deoparte cât am tocat mărunt partea albă de la o legătură de ceapă verde și una de usturoi verde.
Am scos tigaia pestriță, am pus un cub de unt (20 grame) și am adus peste ceapa și usturoiul.
Abia atunci am dat drumul la foc mic.
Am lăsat să se încălzească ușor și să se topească untul și să înceapă să miroasă fain.
După 1 minut am turnat 150 ml prosecco rose și am lăsat 2-3 minute să se evapore alcoolul.
Am azvârlit ficații și am pus capac.
După 7-8 minute am pus sare și piper alb.
I-am gătit înăbușit la foc mic-mediu, apoi I-am lăsat la răcorit.
I-am pus într-un bol mare (fără zeama lăsată, am păstrat-o în schimb) și am adăugat o lingură mare de cremă de brânză, una de iaurt grecesc, o linguriță zeamă de lămâie, 30 ml suc de portocale și cam 2-3 linguri din zeama lor.
Pasați cu un blender vertical.
Dacă vi se pare prea gros, subțiați cu și mai multă zeamă.
Așezați pateul în ce vas vreți, puneți nuci și frunze de mentă și turnați deasupra unt topit clarifiat. Doar partea limpede.
Lăsați la răcit până se întărește untul.
O oră, două.
Mâncați cu pâine prăjită, cu castraveți murați, cu dulceață de portocale și bineînțeles cu bucurie!
Weekend de poveste tuturor!