Frumusețea verii într-o tartă.
Tomate heirloom galbene și roșii, mozzarella de bivoliță, felii de piersică bine coaptă.
Pe un blat crocant cu crustă de parmezan.
Stropită cu puțin ulei de măsline.
Timp puțin, efort mai deloc, sigur avem o problemă cu căldura cuptorului… Dar durează puțin…
Este simplu de făcut, asta-i clar.
Dar fiți atenți la câteva mici detalii.
În primul rând feliați roșiile, dați-le cu sare și așezați-le pe hârtie absorbantă.
Măcar 30 minute.
Mai schimbați hârtia din când în când.
Puneți una și deasupra.
Nu vrem umezeală deloc.
La fel și cu mozzarella.
Luați 2 bile și tăiați-le felii.
Pe hârtie și ele.
Cât stau la uscat brânza și roșiile, ocupați-vă de blat.
Aluat foitaj, ideal bio dacă aveți de unde să luați.
Îl pudrați cu puțină făină și îl întindeți ușor cu sucitorul.
Îl ungeți cu ou bătut peste tot.
Pliați marginile (le îndoiți) să faceți o ramă.
Le ungeți și pe ele.
Presărați apoi parmezan ras și coaceți la 200 blatul așa singur. 15 minute. Să devină auriu. Cuptorul să fi fost încins bine.
Îl lăsați la răcit.
Feliați o piersică bine coaptă.
Când s-a răcit, așezați feliile de mozzarella, apoi feliile de roșii și pe cele de piersică.
Mai presărați așa din loc în loc mozzarella rasă. Tare de data asta.
Stropiți cu ulei măsline.
Înapoi în cuptor pentru 10-15 minute.
Sau până vă place cât de rumenit este.
Enjoy, e tare bună!