Andreea Dutia
Zucchini pie

Zucchini pie

Inspirată de Greta de la @demancare, am adaptat puțin această minunată rețetă.
Și mie îmi făcea mama așa în copilărie în altă formă însă. De chec sau cozonac.
Și îmi tăia câte o felie pe care o mâncam cu lapte bătut.
Făcut în casă.
Tare bună era combinația.
Eu am făcut un sos din iaurt grecesc, lămâie și sana, am adăugat și puțină mentă.
A fost exact ce trebuie.

Aveți nevoie de :
5 ouă
5 dovlecei zucchini eu (dar merg și normali )
400 grame iaurt grecesc
200 grame feta
150 grame mozzarella tare rasă
4 linguri ulei
170 grame făină
15 grame praf copt
Sare, piper

Încingeți cuptorul la 170 grade.
Ungeți cu unt o formă dreptunghiulară și așezați apoi hârtie de copt.

Radeți zucchini și dați-i cu sare.
Lăsați-i în pace 10-15 minute.
Radeți mozzarella, sfărâmițați feta.
Amestecați brânzeturile cu ouăle, sarea, piperul, iaurtul și uleiul.
Și cu 2 cepe roșii tocate.
Adăugați aici și dovleceii storși de zeama lăsată.
Făina amestecată cu praful de copt urmează acum.

Puneți amestecul în tavă, dați la cuptor aproximativ 45-50 minute, până se rumenește frumos.
Timpul de coacere poate varia în funcție de cât de mare este tava.
Așezați compoziția într-o tavă de dimensiuni 30/16 aproximativ. Adică mai mică.

Aveți puțină răbdare să se răcească, abia apoi o tăiați.
Mie mi se pare ca e și mai bună rece complet.
Chestie de gust.
Voi ce credeți?