Pear ricotta cake
.
.
Prăji delicată cu pere și ricotta
.
Știu că e cald…
Dar dacă vă încumetați, sigur nu o să regretați.
.
Și este din seria aceea de e mai bună a doua zi.
Ține câteva zile bune, o puteți băga la frigider.
Este ușor umedă, aromată și perfectă.
Și deloc greu de făcut.
.
Așa…
Cuptor încins la 175.
Formă rotundă cu fund detașabil. Unsă cu puțin unt și apoi pusă hârtie de copt. Un inel pe laterale, un cerc pe fund.
.
Aveți nevoie de:
4 pere coapte dar tari
180 grame făină
150 grame zahăr (eu am pus 130 și iese mai puțin dulce)
5 linguri ulei
3 ouă
125 grame ricotta (sau iaurt grecesc)
Coaja rasă de la o portocală
Coaja rasă de la o lămâie netratată
O linguriță extract vanilie
3 lingurițe jumătate praf de copt
Un praf sare
Zahăr pudră
Fulgi migdale
.
Și acum simplu : batem ouăle cu zahărul, vanilia, coaja de portocală și lămâie și vanilia.
Apoi adăugăm uleiul și ricotta.
Mai mixăm puțin.
La final făina amestecată cu sarea și praful de copt.
O pară o tăiem cubulețe și o băgăm și pe ea în aluat.
Turnăm aluatul în formă.
.
Pe celelalte pere le tăiem felii și le așezăm deasupra aluatului.
Punem și niște fulgi migdale.
Dăm la cuptor 50-60 minute, până când e rumenă frumos.
O lăsați în formă 10 minute apoi o scoateți pe un grătar la răcit.
Și să vă văd cum rezistați să n-o tăiați.
Sau ciupiți. Că nu-i voie. 😃