Andreea Dutia
Pistachio brownies

Pistachio brownies

Cea mai iubită la noi în casă…
O fac și cu fructe și cu diverse piureuri, creme, dar parcă asta cu fistic s-a situat în top. Poate și unde ne place nouă fisticul mult de tot.

Am folosit și fistic crud și copt și sărat. Și bine am făcut.
O să vedeți de ce când o faceți.

Vă trebuie așa :
6 ouă
400 grame ciocolată amăruie
300 grame zahăr
240 grame unt
120 grame făină
40 grame cacao
Un praf sare
O linguriță-două extract vanilie

Și 100 grame fistic. 50 crud, 50 copt. Tocat grosier.

Încingeți cuptorul la 170-180.
Ungeți cu unt tava și puneți hârtie de copt

Topiți ciocolata cu untul la bain marie.
Lăsați să se răcească.
Amestecați ouăle cu zahărul și vanilia.
Apoi și cu ciocolata cu untul când s-a răcorit amestecul.
Adăugăm apoi cacaoa, făina și praful de sare amestecate înainte. Și 3 sferturi din cantitatea de fistic.
Turnăm compoziția în tavă și așezăm deasupra restul de fistic.
Coacem 45 minute.
Trebuie să rămână umedă…mereu umedă…

Așteptați să se răcească vă rooog și enjoy!