Genul ăla de comfort food.
Sau cum să scoți ce-i mai bun din pieptul de pui.
Nu durează mult, nu-i nici greu de făcut, doar nu omiteți ingredientele…
E bun. E bun de tot.
Ne suflecăm mâinile și ne apucăm?
Hai.
Piept pui feliat subțirel.
Dat cu sare, piper cu lămâie (știu, 🙈m-am cam îndrăgostit de condimentul ăsta) și verdețuri italienești. Și lăsat în pace 20 – 30 minute.
Făină, sare, roșii uscate cu busuioc și parmezan ras amestecate într-un castron.
Aducem și vinul alb și smântâna de gătit.
Feliem fâșii roșii uscate. De data asta am avut în ulei, așa că le-am scurs și stors bine bine. Cam un pumn, să zic. Plin.
Usturoi 3-4 căței. Zdrobiți și tocați.
Varza kale (500 grame) am spălat-o și rupt-o cu mâna.
.
Dăm fiecare bucată de piept prin amestecul de făină cu parmezan și condimente.
Tigaie la încins. Apoi puțin ulei măsline și un cub mic unt.
Pac pac puiul pe ambele părți. Pe rând.
Până e frumos și atrăgător ochiului.😜
În acest moment la mine s-au mâncat câteva bucăți. 😁
Scos puiul. Acoperit.
Încă puțin unt în tigaie.
Usturoiul și roșiile uscate.
Puțin. Nu prăjim și nu maronim usturoiul.
Stingem setea lor cu 250 ml vin alb.😜
Lăsăm să se evapore alcoolul.
Apoi adăugăm 200 ml smântână de gătit cu o linguriță amidon sau făină. Sau simplă.
Acum gustăm. Și mai punem sare, piper, busuioc, ce mai vreți.
Lăsăm cu capac puțin să se îngroașe.
Varza kale urmează cuminte.
5 minute nu mai mult.
Și puiul la final să se umple și el de sosul bucuriei.
Mâncare bună.
Eu am pus extra varză kale lângă. Adică in farfurie. Și am avut 2 texturi.
Și mi-a plăcut.
Important: varza kale se dă cu zeamă lămâie. Ea este ușor amăruie.
Lămâia o face perfectă.
Vă îmbrățișez și vă doresc o săptămână ușoară și bună!