Sau ce să faci când rămâne ricotta de la prăjitura de ieri…
Găsești frumos un aluat, îl cumperi că e sâmbătă și poate n-ai chef să îți intre cocă printre degete și pe sub unghii… 😁…
Și îl pui pe o foaie de copt.
Iei frumos ricotta și o întinzi pe aluat lăsând o margine de 2 cm liberă.
Pui sare și piper dacă vrei…
Iei o pară de care ai în frigider și o feliezi subțirel. Cât poți, nu-i nimic dacă îți iese groasă… mai groasă.
Așezi feliile după cum îți fac cu ochiul.
Pui la topit niște unt (20 grame) în ibric și când s-a topit și a început să fie vag maroniu (vag da? nu îl ardeți) opriți focul.
Puneți în el o lingură miere și niște fire de rozmarin. Și niște nuci pecan. Sau normale. Eu pecan aveam. Lăsați la răcit.
Împăturiți ușor marginile tartei și apoi le ungeți cu gălbenuș de ou amestecat cu un strop lapte. Presărați semințe de negrilică.
Coaceți la cuptorul încins la 200 grade până e ușor rumenită pe margini.
Scoateți și turnați amestecul de unt cu miere, rozmarin și nuci… Înapoi în cuptor să se caramelizeze frumos.
Scoateți după aproximativ 10 minute.
Așezați felii de prosciutto di Parma.
Combinația e grozavă. Avem de toate.
Dulce, sărat, crocant, cremos…
La atac!
Rețeta nu îmi aparține dar parcă a fost scrisă pentru mine…
Dați – i o șansă. Tarta e to die for.
Weekend magic!