Andreea Dutia
Ricotta spinach mini calzone

Ricotta spinach mini calzone

Bunătăți adorate de copii și nu numai.
Aluat minunat de pizza (făcut simplu cu ulei măsline și găsiți rețeta la ultima pizza postată) umplut cu un amestec de spanac gătit cu unt și usturoi, ricotta și mozzarella.

Mâncate cu sos marinara, au fost cerute din nou încă de dinainte să se fi terminat.

Începeți cu spanacul.
Eu am avut congelat.
Am pus jumătate de pungă în tigaie cu puțin unt și usturoi nou tocat mărunt.
Am lăsat la foc mic să se gătească și să scadă toată zeama.
Am condimentat cu sare și piper și am lăsat în sită la scurs.
Aluatul mi l-am împărțit în bile. Întâi în 2 bile apoi fiecare dintre ele în 2 și încă o dată.

Am ras mozzarella. Un pumn să zic. 50 grame.

Am încins cuptorul la 220 grade.
Am amestecat spanacul cu 100 grame ricotta, cu mozzarella rasă și cu un gălbenuș de ou.

Am întins fiecare bilă într-un soi de dreptunghi, am uns marginile interioare cu gălbenuș de ou amestecat cu un strop apă… Am pus o lingură de umplutură în mijloc și am împăturit.
Am presat marginile să se lipească și apoi am apăsat și cu dinții unei furculițe.
Le-am uns pe toate cu gălbenuș de ou amestecat cu apă și am făcut mici crestături să iasă aburul.

Am copt 10 minute, apoi am scos, am mai uns cu ou și am presărat parmezan ras.
Am mai lăsat până s-au rumenit de bucurie.

Ș-am încălecat pe-o șa.