Andreea Dutia
Rigatoni pomodoro
With a twist

Rigatoni pomodoro

With a twist

Cele mai simple paste.
Și unele din cele mai bune.
Cu condiția să folosiți cele mai bune ingrediente.
Sigur, toată lumea le face și fiecare are o rețetă… Și sunt convinsă că toate-s bune.
E greu să Nu faci paste bune. 😃

Ce diferențiază niște paste bune de unele wau sunt cum am spus ingredientele dar și un mic adaos.

Să vă zic cum le fac eu de îmi cer copiii (ai mei dar și ai altora) mereu aceste paste deși am atâtea alte rețete.

Întâi aleg paste cu striații gen rigatoni sau penne care să facă sosul să stea mai bine pe ele.

Pun apă la fiert cu sare destulă (să fie apa ca Mediterana) și le fierb cu un minut mai puțin decât scrie pe ambalaj.

Iau usturoi tânăr, 5-6-7 căței și îl zdrobesc în mojar.
Pun 20 grame unt, o linguriță ulei măsline și apoi usturoiul într-o tigaie și abia apoi dau drumul la foc.

Cum s-a topit untul adaug 3 fileuri de anșoa.

Las câteva minute la foc mic după care adaug 600 ml pulpă de roșii (pasata). Sau suc de roșii făcut în casă pentru cine a fost harnic sau are mame sau bunici.😃😍

Frunze de busuioc proaspăt din belșug, un strop zahăr, o lingură oțet balsamic și acopăr. Nu pun sare. Este anșoa sărată și la fel apa de la paste, vom folosi un polonic.

Las 20-30 minute să fiarbă apoi pun un polonic de apă de la paste și pasez cu blender ul vertical.
Aduc și pastele în discuție și mai las 5-7 minute.

Rad parmezan sau pecorino și uit să mă opresc din mâncat.😬

Poftă bună, chiar sunt cele mai grozave paste!