Andreea Dutia
Roasted eggplant, roasted peppers stew

Roasted eggplant, roasted peppers stew

O tocăniță soră cu zacusca pe care am devorat-o pe pâine prăjită.
Am văzut-o la @misswellington și m-a cuprins pofta nebună căci mai făcusem ceva asemănător.

Rețeta este simplă și perfectă și adaptabilă după gustul fiecăruia.
Eu am pus cantități egale de ardei copt și de vinete dar la fel de bine puteți pune mai mult ardei pentru un gust mai dulceag sau mai multe vinete.

Evident că am copt întâi 1 kg și jumătate de ardei capia și vreo 6-7 vinete.
Ardeii i-am curățat și tocat așa cum vedeți în poze.
Vinetele, după ce le-am decojit și lăsat la scurs le-am tocat și pe ele.

Am tocat 2 cepe mărunt și le-am călit puțin în 2 linguri ulei de măsline.
Am pus apoi ardeii și am lăsat 2-3 minute
Au urmat 5-6 roșii curățate de pieliță și tocate destul de mărunt și ele.
Acum sare, piper.
Am lăsat pe foc 10-15 minute, să scadă puțin după care am adăugat și vinetele.
Am condimentat din nou și am mai lăsat 5 minute.

Am oprit focul și am presărat pătrunjel tocat.
Și feta mărunțită. Merge și telemea.

Am prăjit pâine și am înfulecat.
Da, acesta este cuvântul potrivit.😃

E bună călduță dar parcă și mai bună rece.

Poftă să aveți!