Andreea Dutia
Roasted radishes

Roasted radishes

Mâna sus cui îi plac ridichile?
Clar, ne plac tuturor.
Darrrr… mai sunt câțiva rătăciți (printre care și al meu fiu) care le consideră neatrăgătoare.

Știați că dacă le coaceți își schimbă gustul în ceva ce eu nu am crezut până nu am încercat?
Devin dulci și nepicante păstrând o ușoară aromă de rădăcinoase, de pământ.

Șiiiiii evident că așa le mănâncă și băiatul mamei. 😁

Dacă nu ați mai copt ridichi până acum vă rog eu să o faceți. În fond ce aveți de pierdut? O legătură două de ridichi și maxim să spălați o tavă…
Vă garantez că o să mai faceți.
E o garnitură potrivită și deosebită la friptura de Paști.

Hai, luați ridichi din piață, spălați-le, uscați-le și încingeți cuptorul la 220.

Tăiați-le pe lungime și masați-le cu sare, piper cu lămâie și ulei măsline.
Doar atât. Asta ca să vă dați seama de gustul lor coapte.
Pe hârtie de copt 15 min. Apoi le întoarceți.
Și încă 15 minute. Sau vedeți voi cât de rumenite le vreți.
Nu mai sunt tari dar nici moi, veți vedea. Perfecte.
Când sunt gata, le stropiți cu zeamă lămâie și pătrunjel tocat.
Sau faceți chiar un dressing dacă vreți. Cu muștar și miere, de ce nu? Sau muștar și oțet.

Fistic am pus eu peste ele. Și feta la un moment dat.
Ce să zic?
Doar : aveți încredere în mine.

Enjoy!