Prăjitură minunată cu căpșune, smântână, coajă de lămâie și mac
Știți deja cât de mult îmi plac prăjiturile/ deserturile cu căpșune.
De la galette, la prăjituri cu ricotta și migdale, la înghețate cu căpșune…pe toate le ador.
Am găsit căpșune cu gust și am fost lacomă. 😋😀
Am păstrat să mâncăm și așa dar nu puteam să nu fac o prăjitură cu ce mai aveam prin frigider căci luni plecăm în vacanță.
Și a ieșit deosebită așa că poate vreți și o astfel de prăjitură răcoroasă lângă pască și cozonac.
Să vă zic…
Am pregătit întâi forma rotundă cu inel detașabil cu puțin unt și apoi hârtie de copt. Și am încins cuptorul la 180.
Am tăiat căpșunele în bucăți mici, vedeți în ultima poză cum.
Am ras coaja de la 2 lămâi netratate și am amestecat-o cu 170 grame zahăr.
Am amestecat 250 grame făină cu 2 lingurițe praf de copt și 2 lingurițe semințe de mac.
Am spart 3 ouă într-un bol și le-am bătut ușor cu un tel cu 250 ml smântână fermentată (nu dulce). Am adăugat apoi zahărul cu coaja de lămâie și 60 ml ulei măsline.
A venit apoi rândul făinii (amestecată cu praful de copt și macul) pe care am încorporat-o ușor cu o spatulă.
Am adăugat și căpșunele tăiate (cam 300 gr) și am turnat aluatul (care este gros) în formă.
Am așezat încă 2-3-4 căpșune deasupra și gata, la copt cu el!
Cam o oră.
Când a fost gata, am uns prăjitura cu miere ușor încălzită.
Ziceți voi cum e… da?