Andreea Dutia
Turkey and chicken liver pate
with red wine plums

Turkey and chicken liver pate

with red wine plums

Pateuț din ficat curcan și pui cu vin roșu sec și prune caramelizate

Așa când nu ai timp prea mult dar ții coada sus și zici că ai gătit…😀
Pare sofisticat dar nu numai că e simplu de făcut ba și rapid.

Sooo…
Ficat curcan și ficat pui. Cantitate totală 700 grame. A ieșit cam mult.
Noroc că l-am sigilat cu unt clarifiat și va ține câteva zile în frigider..
Așa… ceapă eșalotă tocată (2 bucăți) și căței usturoi. Vreo 3-4.
În unt în tigaie. Înăbușim frumos, nu prăjim.
Ficat curățat, spălat, uscat cu hârtie absorbantă vine și el peste ceapă și usturoi.
Un minut- două și adăugăm puțină apă.
Sare, piper, nucșoară, lămâie uscată.
Apoi vin roșu.
Mult. 300 ml.
Și foc mic. Uitați de el… doar amestecați din când în când.

Între timp… Prune corcodușe tăiate felii date imediat cu zeamă lămâie și azvârlite în tigaie cu zahăr brun 3 linguri, un praf sare și un pahar mare de vin roșu sec. Același vin.😁
Lăsați până scade lichidul și se formează un sirop divin și gros.

Ficații în blender… întâi pasați singuri cu 20 grame unt și 2 linguri cremă de brânză aerată apoi dacă mai este nevoie adăugați zeamă din tigaie până la consistența care vă place.
Un strop oțet balsamic am mai pus eu. Sare din nou.
L-am pus în vase și am așezat peste salvie și mentă. Apoi am sigilat cu unt topit încet în cuptor. Doar partea limpede.
La rece 3-4 ore.

Pâine variată să pară că m-am străduit.
Unii au vrut și muștar franțuzesc boabe, alții mini castraveți murați dar toți ne-am pus de acord că prunele alea sunt vis.

Părerea mea?
Să faceți în weekend.😍