Aproape vegan. Dacă nu aș fi pus lapte condensat.
Oricum ar fi, e o combinație irezistibilă.
Nu mă credeți și încercați-l.
Are o explozie de gusturi și arome.
Untul de arahide este pur (doar arahide, fără zahăr, ulei de palmier sau alte lucruri) așa că aroma lui sărată și textura crocantă perfectă fac din prăjitura asta un dar regesc.
Zucchini? Da, 2. Nici nu știți că-s acolo.
Cafea? Da, o linguriță.
Vai cum se integrează…
Mai bine zic cum am făcut…
Am amestecat întâi într-un bol mare ingredientele uscate adică 220 grame făină, 3 linguri cacao (mai mergea una și data viitoare așa fac), 2 lingurițe praf copt, un praf sare, o linguriță cafea și 9 linguri zahăr din stevie.
Separat am ras 2 zucchini mărime medie pe răzătoarea mică și i-am stors ușor într-un prosop de bucătărie.
I-am pus și pe ei în alt bol. Peste ei am adăugat 125 ml lapte migdale, 150 ml lapte condensat, 50 ml ulei cu gust neutru și 4 linguri unt de arahide.
Am amestecat acest mix fără să îmi bat prea tare capul că nu s-a omogenizat perfect untul de arahide. Avea bucăți mai mari și crocante dar mi-a plăcut asta.
Am amestecat apoi cele 2 compoziții dar doar cât să se încorporeze, nu exagerați cu amestecatul altfel iese gumoasă prăjitura.
Am turnat amestecul în tavă unsă cu unt și tapetată cu hârtie de copt și am tocat și niște ciocolată amăruie la cuțit și am presărat deasupra.😋
Am copt la 180 grade aproximativ o oră.
Greul acum urmează : să se răcească.
Vorbim după ce o faceți?