Andreea Dutia
Baked egg boats

Baked egg boats

Mic dejun de weekend

Bărcuțe.

Adică să iei 2 baghete, să le scobești de miez și să le umpli cu legume, brânză, prosciutto și apoi să torni ouă bătute amestecate cu pătrunjel poate să fie cea mai bună idee pe care o ai într-o zi de sâmbătă, cuprinsă de lene fiind. Și să ai cel mai bun și delicios mic dejun.

Asta-s eu astăzi. 😁
Dar leneșă, neleneșă, au fost grozave baghetele.
Să vă zic ce am pus în ele (evident că voi puteți pune orice găsiți în frigider și orice vă place …).

Am luat 2 baghete de secară cu semințe înăuntru… Bune, nutty așa.
Am tăiat cubulețe mici 2 fâșii grosuțe ardei galben și 2 fâșii ardei roșu. Grași, amândoi. Am tocat ceapă verde. Partea verde de la 3-4 fire.
Prosciutto crudo 3 fâșii. Rupt cu mâna în bucăți mai mici. Putea la fel de bine sa fie bacon sau pancetta.
3 ouă mari bătute cu parmezan și pătrunjel.  Altă brânză nu am mai pus, efectiv mi-a fost lene să rad dacă vreți să știți. Parmezanul era ras de ieri de la pastele cherchelite. 🙊
Am pus totul în baghetele scobite, am turnat ouăle (acum serios nu știu de ce nu am amestecat ouăle cu toate ingredientele… 🙄🙄🙄)…
Cuptor încins la 180. Coaceți până e oul gata închegat frumos și bărcuțele arată crocant.
Aveam un sos Ranchero făcut de mine în frigider. V-am mai dat rețeta lui. S-a potrivit perfect. Sigur că e bun și unul de iaurt cu lămâie și usturoi sau de roșii cu busuioc sau poate vreți unul picant acrișor? Urmați-vă poftele. 😜😋

Sunt surprinzător de moi în interior. Coajă crocantă, miez moale.
Nu poți să vrei mai mult. 😀😀😀

Pe mâine!