O minunăție de tartă rustică cu blat de mămăligă cremoasă cu parmezan peste care am așezat un strat de bechamel mai gros și apoi feta sfărâmițată desăvârșită cu roșii coapte cu usturoi și oțet balsamic.
Oh, vai îmi vine să zic…
S-a înfulecat, nu mâncat. 😃
Rețetă inspirată de Ottolenghi.
Așadar… puneți tuciul de mămăligă cu 300 ml apă, 400 ml lapte să fiarbă. Cu sare.
Faceți o mămăligă groasă în care la final puneți un pumn mic de parmezan.
Cât fierbe mămăliga, puneți într-o tavă 500 grame roșii cherry împreună cu 70 ml ulei măsline, 6 linguri oțet balsamic, 2 căței de usturoi tocați, o linguriță zahăr, sare și piper.
Coaceți acoperit cu folie la 150 grade cu ventilație.
Mai faceți și un bechamel mai gros din 40 grame unt nesărat, 50 grame făină, 350 ml lapte și 50 grame făină. Sare, piper.
Puneți untul în tigaie și când s-a topit adăugați făina amestecând continuu.
Încet turnați laptele continuând să amestecați. Condimentați și amestecați.
Când e gata, acoperiți cu o folie de plastic exact peste sos să nu facă pojghiță.
Pe mămăligă o întindeți în tavă pe hârtie de copt.
Deasupra ei așezați sosul bechamel.
Peste el, feta. Aproximativ 200 grame.
Oregano uscat.
Dați la cuptor cu ventilație la 220 grade.
Coaceți până este ușor rumenită pe margini. Cam 20 minute.
Când este gata, puneți deasupra roșiile coapte cu oțet balsamic… Evident, cu câtă zeamă vreți.
Tăiați și savurați.
Ați mâncat ceva mai bun?
Eu, recent, nu.
Enjoy!
O săptămână perfectă să aveți!