Tacos cu pui, ardei, ceapă, roșii și cheddar
Unii dintre voi știți iubirea mea pentru Mexic și mâncarea mexicană… Cine nu, află acum…
Nu mai făcusem de ceva vreme.
Așa că am luat niște mușchiuleț piept pui și l-am curățat de eventualele pielițe și urme de grăsime.
Am feliat subțirel 2 cepe roșii, 2 ardei verzi și unul roșu și am aruncat peste ei așa : fulgi sare, piper, boia iute, boia dulce, usturoi granulat și condimente italienești.
Am masat și am lăsat 20-30 minute în pace.
După acest răstimp, am încins o tigaie in care am pus un cub mic unt și puțin ulei și am pus doar puiul la gătit.
L-am curățat de ceapă și ardei ce avea pe el.
L-am rumenit după cum vedeți și în stories.
L-am scos și în locul lui am pus restul de ardei și ceapă.
Am înăbușit, nu prăjit, am adăugat și puțină apă.
După 5 minute am venit cu roșii din conservă, aveam un rest de pulpă și câteva tocate. Aproximativ 300 ml.
În amestecul acesta am adus puiul înapoi pe care între timp l-am mărunțit cu o furculiță.
Am gustat, am adăugat sare din nou și niște fulgi chilli. Nu mult.
Câteva minute și am oprit focul.
Între timp am ras și 200 grame cheddar.
Altă tigaie doar unsă cu ulei.
Puneți o lipie în tigaia cu pui și sos așa doar să se coloreze puțin pe o parte, apoi așezați pe partea interioară, doar pe jumătate cheddar ras, apoi amestec de pui cu ardei și închideți cu cealaltă jumătate.
Vedeți în story.
Procedați la fel cu toate.
Le frigeți în tigaie pe ambele părți până se rumenesc frumos și brânza se topește și contopește cu restul întru înnebunirea noastră. 😀
Mâncați-le cu gândul la vacanță și cu bucurie.
Aaa, și cu un sos de iaurt cu ceapă verde, pătrunjel și lime.
Ole și hasta manana!