Vine vara, bine-mi pare…
Salate cât cuprinde, fructe minunate, înghețată de toate felurile.
Asta pe lângă soare, mare și zile lungi.
Simplu de făcut.
Fără bătăi de cap, fără mașină de înghețată.
Bază vanilată făcută din smântână pentru frișcă (500 ml), 400 ml lapte condensat (îndulcit am avut eu), 100 grame mascarpone, 2 lingurițe extract pur de vanilie, o linguriță rom alcool și 5 linguri cireșe amarena în sirop.
Le găsiți în hipermarketuri.
Bateți smântâna cu laptele condensat, mascarponele și cu vanilia până avem mici bule. Nu trebuie să fie tare ca pentru frișcă. Adăugați și romul. Nu va face ace de gheață.
Și nu va avea gust de alcool, nu vă îngrijorați. Puteți înlocui romul cu creme de casis sau alt lichior. Puneți puțin. Doar o linguriță.
Puneți în tavă metalică și dați la congelator pentru o oră, o oră și jumătate.
Scoateți din congelator și adăugați cireșele amestecând ușor.
Înapoi la congelator pentru încă 5 ore sau până e înghețată complet.
Este minunată.