O mămăligă puțin atipică dar la fel de gustoasă ba chiar mai mult.
Cu conopidă și brânză mimolette e o desfătare a simțurilor.
Rețetă perfectă pentru neiubitorii de conopidă, veți vedea de veți încerca … Iar iubitorii o vor adora.
Să luați o conopidă și să o desfaceți în buchețele mici. Cotoarele eu nu le-am pus, le-am păstrat să le mănânc crude cu sare. 😀
Puneți o oală încăpătoare (cu fund mai gros, poate chiar un tuci) pe foc. Puneți în ea apă 1,5 l apă. Eu am pus un amestec de supă de pui (500 ml) că aveam rămasă și 1 l apă. Sare, piper, 2 căței usturoi dați prin presă și conopida.
Lăsați să ajungă la fierbere, apoi micșorați focul și lăsați pe foc 10-15 minute. Să fie conopida pătrunsă.
Adăugați acum 150 grame mălai și gătiți fără capac 20 minute amestecând des.
Conopida se va zdrobi parțial dar asta și vrem.
Acum vedeți dacă mai este nevoie de apă. Dacă da, adăugați încă puțină.
Adăugați în mămăligă 100 grame brânză mimolette sau cheddar, un cub mic unt și 3 linguri parmezan.
Mâncați caldă cu ou ochi cu gălbenuș moale, ceapă verde și cu extra brânză.
E delicioasă, veți vedea!
Weekend minunat în continuare!