Andreea Dutia
Creamy liver pate
with garlic and greek yoghurt

Creamy liver pate

with garlic and greek yoghurt

Poftă de pate ficat din nou.
De curcan.

Și procedez ca de obicei până la un punct.
Adică, iau ficații, îi curăț puțin de pielițe (cei de curcan au mai puține), îi usuc cu hârtie absorbantă. Cantitate aprx 600 grame.
Îmi curăț și toc mărunt 2 cepe albe și 4 căței usturoi.

Pun un cub unt în tigaie și azvârl ceapa. Înăbușesc puțin și adaug și usturoiul.
Vin cu un strop de apă imediat, să nu prăjesc și să nu ard nimic.
Adaug ficații și pun capac.
Peste vreo 5 minute îi întorc.
După alte 5 minute adaug 250 ml vin roșu sec. Sare, piper și pun capac.
Foc mic.
Las 20 minute dar mă mai duc la ei, mai amestec și mai gust.
Merge și un strop oțet balsamic să știți.
Îi gătesc, îi las să se răcorească și îi torn în vasul robotului împreună cu zeama din tigaie. Scăzuse și nu mai era mai mult de o lingură două.

Îi pasez așa singuri și gust.
Bunicei.
Și încep să adaug.
O cutie crema brânză aerată 200 grame și 4 linguri iaurt grecesc. Și sare din nou. Și un strop zeamă lămâie.
Pasez și gust din nou. Mult mai bun. Deloc înecăcioși.
Încurajată de rezultat, mai pun 4 linguri iaurt grecesc.
Amestec și când gust îmi zic: de-acum înainte numai așa îi fac. Cu iaurt grecesc. Ce unt?😁
Credeți-mă, iaurtul le dă exact prospețimea aia acrișoară de care au nevoie.

Am sigilat cu unt topit și clarifiat, am dat la rece câteva ore.

Cu castraveți murați, cu dulceață de caise unii, cu fulgi de sare și cu piper, ba chiar și cu măsline … pe felii de baghetă rumenită, pateul ăsta a fost un deliciu.

Să aveți poftă!