Andreea Dutia
Easy cherry tomato spaghetti

Easy cherry tomato spaghetti

Sau fericire în farfurie. Sau în tigaie. Căci de acolo s-a mâncat.

Bun. Spaghetti cu roșii cherry zdrobite, usturoi și busuioc. Cu o bilă de buratta pusă când pastele sunt calde, să se topească ușor și să se contopească totul.

Deliciu.

Am pus apă la fiert cu destulă sare.
Italienii spun că apa pentru paste trebuie să fie sărată ca Mediterana. 😃

Am tăiat roșii cherry în jumătăți. 600 grame am avut .
Am rupt frunze de busuioc.
Am zdrobit și dat prin presă câțiva căței de usturoi.

Și m-am apucat.
Ulei măsline și usturoiul în tigaie mai adâncă.
Abia apoi am dat drumul la foc.
Când a început să se înmoaie usturoiul am adăugat 70 ml vin alb sec.
După 5-7 minute roșiile, busuiocul, o lingură oțet balsamic, sare și un strop zahăr.

Am amestecat din când în când.
Când au început să se înmoaie roșiile, le-am zdrobit ușor cu ustensila pentru piure.

Am lăsat pe foc din acest moment încă 10-15 minute și am adăugat spaghetele fierte al dente împreună cu un polonic din apa în care au fiert.
Am oprit focul, am pus capac și am lăsat în pace 15 minute.

Am luat o bilă de buratta, am așezat-o între paste și am presărat frunze de busuioc. Am râșnit piper negru și am savurat cu mare poftă.

Enjoy!