Andreea Dutia
Easy Monday pasta

Easy Monday pasta

Un fel de putanesca din care lipsesc caperele.
Un sos din tomate coapte în cuptor împreună cu o ceapă și 3 căței usturoi și evident, busuioc, oțet balsamic, o picătură de sare, piper, un praf de zahăr și ulei măsline. Roșii am avut 7-8.

Macaroane am folosit de data asta pentru gaura din mijloc în care intră sos…😃

Am pasat roșiile când au fost coapte cu ceapa și usturoiul și zeama ce o lăsaseră cu un blender vertical și am adăugat și un file de anșoa, l-am pasat împreună.

Am diluat sosul care devenise gros și minunat (de îmi venea să îl mănânc așa cu o coajă de pâine) cu un polonic din apa în care am fiert pastele.

Am amestecat pastele cu sosul și le-am mai pus puțin pe foc cu măsline variate și încă 3-4-5 fileuri de anșoa…
Atenție eu nu am sărat decât foarte puțin sosul…
Am pus pe foc să se încălzească și măslinele și fileurile de anșoa și să se contopească delicios aromele.

Parmezanul ras nu putea să lipsească și așa a fost cina noastră.

Pozele nu redau perfecțiunea gustului dar sunt sigură că voi știți cât de bune sunt.

O săptămână cu spor și bucurii vă doresc!