Turte cu mozzarella și prosciutto cotto
Minunate și ușor de făcut.
Tot ce aveți de făcut este să amestecați într-un bol 300 ml apă cu 40 ml ulei de măsline, cu un praf de sare și apoi să încorporați 150 grame făină puțin câte puțin.
Radeți apoi niște mozzarella sau altă brânză tare 125 grame am pus eu și tocați 150 grame Prosciutto cotto. Poate să fie foarte bine și altă carne. Dar prosciutto este fin, moale și gustos.
Adăugați și brânza și prosciutto ul în compoziția de mai sus.
Dacă vreți puteți pune și verdeață. Eu nu am pus în compoziție, am preferat să presar deasupra când sunt gata de mâncat. Mărar am pus, merge și pătrunjel.
Să aveți o tigaie bine încinsă. Ideal de fontă sau măcar cu fundul mai gros.
Luați cu o lingură mai mare din compoziție și formați turte cât de mari vreți.
Le gătiți pe ambele părți. Focul este mediu.
Dacă le faceți mai mici este mai ușor să le întoarceți.
Le savurați musai calde.
Enjoy!