Andreea Dutia
Jam muffins

Jam muffins

M-a apucat zelul și am făcut ordine în congelator.
Găsesc 2 pungi cu fructe congelate golite pe trei sferturi. Zmeură și afine.
Facem gem, clar. Bine puteam și un smoothie, două… 😁
Știți deja cum fac. Cu mentă, rom, zahăr și amidon puțin. Și nu mult pe foc.
Și de ce să nu facem brioșe cu gem din ăsta fain în ele? Ar fi frumos la mic dejun să mănânci una din brioșele astea cu un pahar de kefir. Sau un ceai aromat.

Rețetă ușoară, joacă de copii. 😊
Amestecăm 300-310 grame făină cu o lingură praf de copt, cu un praf sare și cu coaja de la o lămâie netratată.
În alt vas batem 60 g unt moale (chiar topit) cu 70 grame zahăr de care vreți. Adăugăm 2 ouă, vanilie și kefir 125 ml.
Ametecam compoziția uscată cu cea umedă.
Tava de brioșe. Punem hârtie. Stropim hârtia cu puțin ulei spray.
Punem din compoziție puțin. Apoi gem. Apoi iar compoziție. Apoi iar gem. Și uite așa ne jucăm. Luăm și o scobitoare și facem swirl. Vedeți voi ce iese. Bun e oricum.
Și coacem. La 190. După 25 minute suntem atente… Că-s cam gata.
Și drăguțe.
Ăsta-i o rețetă de copii. Mai și place copiilor. Cu atât mai mult dacă o fac ei.
Prăjiturica mea Alka de casă. Așa a zis copila mea. 😊

Îmbrățișări calde.

PS:  pentru cine mai este coptul reconfortant, gen “when I’m upset I bake”?
Întreb că-s curioasă. 😘😘😘