Andreea Dutia
Sour cherry swirl cake

Sour cherry swirl cake

Prăjitură minunată cu vișine.
Drag de vară și dor de ea chiar dacă iubesc sărbătorile de iarnă.
.
O pungă cu vișine congelate pe jumătate goală aflată în congelator.
De la ea am plecat.
Întâi mi-am zis că fac un sos și văd eu ce fac cu el.
.
Crăticioară, foc mediu, vișinele (400 grame), ceva zahăr din Stevie, 2-3 frunze de mentă, puțină zeamă de lămâie, puțin rom brun.
15 minute…
După care am adăugat 2 lingurițe amidon de porumb.
Am mai lăsat să se îngroașe puțin și apoi am scos frunzele de mentă.
.
Am lăsat să se răcorească și am mâncat puțin cu pâine cu unt. 😀
.
Și mulțumită, m-am apucat de prăjitură.
Am uns o tavă de chec cu puțin unt și am pus hârtie de copt.
Vedeți în poză cum.
.
Am încins cuptorul la 180.
.
Am amestecat într-un bol 200 grame făină cu 2 lingurițe praf de copt și jumătate linguriță sare.
În alt bol am amestecat 3 ouă cu 280 grame smântână cu 12 la sută grăsime și cu 150 grame zahăr. (voi puneți puțin mai mult, nouă ne place mai puțin dulce).
Am bătut bine cu mixerul și apoi am adăugat și 120 ml ulei cu gust neutru și extract vanilie. O linguriță, chiar 2.
.
Am luat vasul cu amestecul de făină și am început să pun în cel cu ingredientele umede.
Am încorporat ușor.
Am pus jumătate din amestec în tavă…
Apoi am pus vișine cu puțin sos…
Apoi restul de aluat. Și iar vișine.
Cam 200 ml de sos vișine a intrat.
Cu o furculiță sau scobitoare jucați-vă puțin și faceți spirale…
La cuptor pentru mai bine de o oră. 70-75 minute.
.
Lăsați să se răcească și să îmi scrieți după.
E atât de savuros…
Dulceag, acrișor, vag mentolat…
E perfect…
.
Nu știu cum să zic dar copt într-o formă rotundă și cu extra sos deasupra devine perfect pe masa de sărbători…
.
Enjoy!