Andreea Dutia
Vegetarian stuffed bell peppers

Vegetarian stuffed bell peppers

Ardei umpluți cu legume și cușcuș. De post.

Au plăcut mai mult ca cei cu carne.
Umplutura este delicioasă și poate foarte bine să constituie o garnitură sau să fie fel principal ea însăși.

Am folosit așa : un morcov dat pe răzătoarea mare, aprx 500 grame ciuperci brune (cotoarele nu le-am pus), 2 fire ceapă verde, 2 cepe eșalote, 2 zucchini, o legătură mică de pătrunjel și 200 grame cușcuș. Cușcuș ul poate să fie înlocuit cu orez, quinoa sau mei.

Mi-a ieșit mai multă umplutură decât ardei dar am păstrat să mâncăm așa. Este atât de bună.

Ceapa eșalotă am tocat-o mărunt, ceapa verde la fel, dovleceii cubulețe mai mari, morcovul pe răzătoare, ciupercile cubulețe.

Am pus puțin ulei de măsline în tigaie și apoi ceapa eșalotă, ciupercile și morcovul. Am gătit până a secat aproape complet apa lăsată de ciuperci și apoi am adăugat cubulețele de zucchini, ceapa verde, pătrunjelul, sare și piper.

Am pus 150 ml apă și am lăsat aprx 5 minute.
Apoi am pus 2 linguri pasta de tomate.
După 2 minute am pus și cușcuș ul. (îl făcusem înainte din 200 grame cușcuș în 250 ml supă de legume. Puteți și în apă cu sare și o linguriță ulei)

Am amestecat bine întreaga compoziție, am gustat și era grozavă.
Am umplut ardeii și i-am așezat într-o tigaie mai adâncă.
În tigaie am turnat 500 ml de suc de roșii amestecat cu 200 ml apă, sare și verdețuri italienești.

Am umezit hârtie de copt, am mototolit-o și am acoperit cu ea.
Cuptorul era încins la 200 grade.
Cam o oră și ceva au stat.
Am dat și la funcția ventilație în ultimele 20 minute.

Dacă nu țineți post sunt și mai grozavi cu puțină smântână slabă diluată cu un strop apă și o linguriță zeamă de lămâie!

Să aveți poftă!